Istoricul satului
Satul Roșu, aflat la o distanță de 6 km. de Răducăneni, satul de reședință al comunei cu același nume, răsfirat de dealuri și văi adânci, se întinde pe o lungime de circa 4 km, de la pădurea Cozia, jud. Iași și se întinde până la pădurea Marmuta....când altădată exista Poșta unde se schimbau caii diligențelor și trăsurilor.
Aflându-se în vecinătatea unui șes întins, propice practicării agriculturii, facilitează creșterea animalelor, fânețele fiind recunoscute pentru iarba deosebită, dar și cultivarea grânelor, a porumbului și floarea soarelui.
Ieșirea la Prut și râul Jijia oferă posibilitatea locuitorilor să-și ostoiască foamea la vreme de secetă cu peștele nu tocmai mare, dar numai bun de prăjit; cel puțin , primăvara când se umflau apele, revărsa Prutul, oferindu-le locuitorilor peștele gata pescuit. Lucru care se mai întâmpla și atunci când erau ploi multe și se umpleau digurile cu apa: prindeau oamenii peștele cu mâna. Și nu oricum: pește mare, de toate soiurile. Î1 sacrificau acolo pe șes, îi dădeau mațele afara și apoi, în paie de stuf și urzică î1 aduceau acasa, la familie.
Ce se știe cu siguranță este că începând cu anul 1792, ,,roșenii" sunt cunoscuți în zonă, grație celor semnalate de boierul Radu Rosettii în ,,Cronica Bohotinului", că aparținea ca și satul Bazga de Comuna Bohotin.
Istoricul Bisericii şi al Parohiei
Cu toate că bătrânii satului au lăsat să se înțeleagă că ar fi existat înca din timpul secolului XVIII-lea un schit în apropierea cătunului acesta, ce aparținea de Mănăstirea Agapia, nu sunt date care să ateste lucrul acesta. Exista însa un ,,metoc" în drum spre Roșu, locuit de mai multe călugărițe a căror ocupație principală, afară de rugăciune, era creșterea albinelor. Cum acesta a fost ars de către invazia turcă, mai exista ici colo câteva pietre și o fântână, foarte adâncă, dar părăsită. Se spune despre acest loc ce cuprinde câteva hectare de pamant și a cărei denumire metoc există și în zilele noastre, că mulți ani a fost loc pustiu, nimeni voind întrebuința terenul. Abia după cel de-al Doilea Război Mondial, acesta a fost dat drept recompensă de război soldaților întorși infirmi din război, alături de bravuri militare și pensie în funcție de gradul avut.
Ce se știe cu siguranță este că începând cu anul 1792, ,,roșenii" din acea vreme își aveau propria bisericuță (Radu Rosettii în cartea ,,Cronica Bohotinului"). Acea bisericuță a fost adusa de pe Valea Prutului din satul Poncești, sat inundat de apele Prutului. Nu se știe din ce motiv, biserica a fost donata creștinilor din satul Bazga, mai numeroși din punct de vedere demografic. Locuitorii din satul Roșu urmând a-și îngriji sufletele și săvârși datoriile creștinești la Bazga până în anul 1923, când după o reîmpărțire a parohiilor, trece la Răducăneni. Aici își vor îngropa și morții, primul mormânt datând din anul 1901.
În anul 1958, pe vremea Pr. Pârțac Gheorghe, oamenii din sat au avut inițiativa să ridice propria Biserică la Roșu. Deși se cumpărase tabla zincată conform planului existent în arhive, deși se stabilise locul de amplasare și se adunase piatra, regimul comunist refuză ridicarea acestui edificiu spiritual, iar cu materialele adunate s-a ridicat Școala Generală de la ROȘU.
Cu toate acestea, din punct de vedere spiritual locuitorii satului - circa 200 de familii, nu-și pierd credința și dragostea de Dumnezeu, tradițiile și obiceiurile fiind păstrate cu strășnicie, ba chiar mai bine ca în satele apropiate de târg, comunitatea rămânând unită, răbdătoare și neclintită în dorința acerbă de a-și dura propriul locaș de cult - Biserica.
Dupa cum am menționat mai sus, credincioșii din satul Roșu, erau nevoiți să parcurgă, în fiecare duminică, kilometri întregi până la Biserica din Răducăneni sau Bazga. Între timp se înființase propriul cimitir. Dupa 1990 dimpreuna cu noul Paroh, în persoana Pr. Radu Brânză, credincioșii fac demersuri la Mitropolia Moldovei și Bucovinei din Iași, dar și mai departe, la Patriarhia Română pentru ca să fie avizat favorabil construcția unei biserici. Familiile Costică și Gheorghe Botezatu din Roșu donează pâmănt și la data de 18 august 1991 se sfințește piatra de temelie, de către I.P.S. Calinic Botoșăneanul, pe atunci episcop vicar al Arhiepiscopie Iașilor, chiar lângă vechea clopotniță, acolo unde se ținea Prohodul celor care plecau la Domnul, fiind prezenți părintele Protopop Ionel Roată și preoții din împrejurimi.
Vreme de cinci ani (1990-1994) se munceşte continuu la ridicarea bisericii. Oameni gospodari, roşenii au reuşit să strângă fondurile necesare înălţării Sfântului locaş de cult; cu bolţari masivi, biserica fiind de dimensiuni mici (16m lungime, 5,5m lăţime şi 6m înălţime), iar în interior tavanul este sub formă de boltă. Concepută de cei doi mari gospodari lemnari ai satului, creştinii Traian Usturica şi Neculai Munteanu – care au supravegheat îndeaproape lucrările – consilieri ai bisericii, fiind astfel asigurată mâna de lucru. Cum era şi firesc, "dorinţa arzătore a creştinilor din Roşu ca şi credinţa că numai Dumnezeu i-a apărat de urgia roşie a comunismului face ca în anul 1994 biserica să fie finalizată şi târnosită în condiţii favorabile".
În vreme ce o parte din locuitorii satului se ocupau de finisarea bisericii, alţii se ocupau cu ridicarea Catapetesmei şi aducerea Sfintelor vase şi podoabe, necesare Sfintei Liturghii. Biserica a fost sfinţită în 1994. Cu toate că interiorul nu era pictat încă, locuitorii erau mulţumiţi.
Noul preot, în persoana pr. Cristea Cristian-Florin îi adună iarăşi pe creştini, toţi oameni gospodari, să strângă fonduri cu care să treacă la înfrumuseţarea interiorului bisericii. Pictura interioară realizată în tehnică fresco, executată de pictorul Rica Andreivici din laşi, este inedită, fiind săvârşită în stilul valurilor mării(anul 1998).
Tot în perioada 1998-1999 se construieşte pridvorul - unde se vor arde lumânările pentru vii şi morţi – spre a nu afecta pictura. În 1999-2000 se construieşte casa de prăznuire sau praznicarul, unde se vor sfinţi bucatele la Hramul bisericii şi unde se vor efectua – după posibilităţi – praznicele pentru repausaţi, pomenirile de parastas, pomenile din Postul Paştelui.
În 1993, ca urmare a deciziei Adunării Eparhiale a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, satul Roşu, filie a parohiei Răducăneni, este ridicat la statutul de Parohie, iar la data de 23 aprilie 2000 avea să fie instalat şi primul preot paroh al satului, în persoana părintelui Lercă Florentin-Ciprian. „Nu avea să mai fie, aşadar, o duminică liturghia la Roşu şi cealaltă la Răducăneni; toate slujbele aveau să se ţină ‹‹acasă››!"
De atunci şi până în zilele noastre se efectueaza Sfânta Liturghie, cununiile religioase , botezurile, înmormântările şi celelalte servicii creştineşti (Sf. Spovedanie şi Sf. împărtăşanie), fiind una din modalităţile de atragere a creştinilor spre Casa Domnului. Acum, în sfârşit locuitorii satului Roşu, au Biserică, au şi duhovnic, care, la rându-i locuieşte în sat, în Casa parohială. Demn de menţionat este policandrul existent în pronaos, donat de o onorabilă familie de învăţători.
De-a lungul timpului, biserica din Roşu a fost slujită de preoţii: Grigore Gheorghe, Pârţac Gheorghe, Brânză Radu, Cristea Florin, Lerca Florentin-Cipria, Bogos Valentin şi Bucatariu Ciornei Mihai-Gabi. Dintre aceştia doar preoţii Lercă şi Bucatariu Ciornei având funcţia de paroh.
La data de 5 iulie 2015 are loc hirotonia întru diacon a viitorului preot Bucatariu Ciornei Mihai-Gabi, de către Înaltpreasfinţitul Calinic Botoşăneanul, pe atunci Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, chiar în biserica închinată Sfântului Apostol Toma din Roşu.
Parintele Gabi, cum avea să rămână în conştiinţa enoriaşilor, avea să primească hirotonia întru preot la data de 20 iulie 2015, în localitatea Lacu Roşu, comuna Bicaz Chei, jud. Neamţ, chiar de la Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi Arhiepiscop al Iaşilor.
La data de 08 septembrie 2015, la praznicul Nasterii Maicii Domnului, părintele Gabi a fost instalat, în Parohia "Sf. Ap. Toma" - Roşu, de către P.C. Pr. Protopop Vilie Doroşincă. La sfânta slujbă au participat preoţii: P.C. Pr. Lerca Florentin - fost paroh şi P.C. Pr. Bogos Valentin, suplinitor.
Din toamna anului 2015, cu dăruire şi grijă de semeni, părintele paroh se îngrijeşte de enoriaşii satului Roşu, locuind în Casa Parohiala împreuna cu familia, purtând grijă de înfrumuseţarea bisericii cu obiecte de cult necesare săvârşirii sfintelor slujbe.
În anul 2016 s-au început lucrările la gardul bisericii, cel din scândură fiind înlocuit cu unul realizat din fundatie de beton şi panouri de fier, pe o lungime de 60m.
Deasemenea, la Casa Parohială s-au construit diverse anexe (magazie şi beci), iar în interiorul casei s-a amenajat baia. În anii ce au urmat s-a schimbat gardul şi la casa parohială, s-au cimentuit două camere, s-a realizat subzidirea iar soba a fost înlocuită cu instalaţia de încălzire centrală, formată din cazan pe lemne Viadrus şi calorifere.
Cum era de aşteptat lucrările au continuat şi la Sfânta Biserică, aceasta fiind împodobită cu o nouă Catapeteasmă, sculptată în lemn de brad, cu icoane pictate, iconostas, axioniţă şi strană pentru cântăreţ.
În anul 2019 se dărâmă Casa de Prăznuire din lemn, punându-se temelia noului prăznicar, mai complet şi complex, acesta dispunând de bucătărie, sală de mese, birou şi magazie. Vremurile grele datorate perioadei covid au făcut ca lucrările la noul prăznicar să se desfăşoare anevoios, motiv pentru care în anul 2023 construcţia era ridicată, acoperită, având gemurile şi uşile exterioare montate, podeaua şi pereţii bucătăriei îmbrăcaţi cu greşie şi faianţă.
În iarna aceluiaşi an Părintele Bucatariu Ciornei Mihai-Gabi primeşte decizia de transfer într-o altă parohie, postul de preot paroh rămânând vacant vreme de aproximativ şapte luni.
Din rânduiala Bunului Dumnezeu noul preot este prof. Marin Răducu Vlad, acesta primind dumnezeiescul har prin Taina Hirotoniei din mâinile Preasfinţitului Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, chiar în Biserica Sfântului Toma la data de 03 august 2023.
Noul preot este instalat de P.C. Pr. Protopop Marius Porfir la data de 07 septembrie 2023, din sobor făcând parte colegii de cerc pastoral, invitaţi şi autorităţi locale. De aici înainte Pr. Radu are să poarte de grijă creştinilor, cu dăruire spre a-i călăuzi către mântuire.
Conştient fiind de moştenirea primită, părintele, alături de consilieri şi oameni, încep prin a schimba acoperişul casei parohiale, având tabla şi scândura achiziţionate anterior. Concomitent se îmbunătăţeşte instalaţia electrică, se cimentueşte restul casei, se izolează podul cu vată bazaltică şi OSB, se cumpără mobila necesară.
Următorul an, şi anume anul 2024, continuă lucrările la Casa Praznicală: se finisează tencuiala, se finalizează de montat faianţa în bucătărie şi se mobilează Biroul, acesta devenind perfect funcţional. Totodată se începe construirea unei noi clădiri de utilităţi ce va cuprinde camera centralei, două toalete şi o magazie.
Oameni cu inimă mare şi săritori, roşenii contribuie din puţinul lor pentru toate lucrările ce se întreprind la biserică, aşa încât la finele anului 2024 se strâng banii necesari mobilării şi utilării bucătăriei. Mobila fiind adusă şi montată în primele luni ale anului 2025, lăsând aşadar nefinalizată doar capela mortuală.
Cu prilejul Slăvitului Praznic al Înălţării Domnului din anul 2025, prin contribuţia unei familii de creştini cu origini în Roşu, se reîmprospătează monumentul ridicat în cinstea eroilor, fiind schimbată totodată şi placa comemorativă din metal cu una de marmură.
Paroh
P.C. Pr. Marin Răducu Vlad
